13 noiembrie 2010

Seară Finlandeză cu pianistul Risto-Matti Marin la Cluj Napoca şi Bucureşti

Concertele Dalles
A 79-a Stagiune. Partener: Universitatea Populara ”Ioan I. Dalles”
Cu sprijinul Ambasadei Republicii Finlanda în România.
Sponsori principali: KONE ASCENSORUL SA, NOKIA ROMÂNIA SRL
Sponsor: OPEN SKY INTERNATIONAL - agent general de vânzări al FINNAIR pentru România şi Republica Moldova

În program:

Richard Wagner-Franz Liszt: "Einzug der Gäste auf der Wartburg" (Tannhäuser)

Jean Sibelius-Selim Palmgren: Trei cântece (transcripţii):
"Svarta rosor"
"Säf, säf Susa"
"Flickan kom ifran sin älsklings möte"

Franz Schubert: Fantezia în Do Major, D. 960, "Călătorul"

***
Jean Sibelius:         Şase cântece populare:
"Minun Kultani"
"Sydämestäni rakastan"
"Ilta tulee, ehto joutuu"
"Tuopa tyttö, kaunis tyttö kanteletta soittaa"
"Velisurmaaja"
"Häämuisto"

Johann Sebastian Bach: Concert italian, BWV 971
       I (Fără marcare de tempo)
II Andante
III Presto

Franz Liszt-August Stradal: Preludiile

Luni, 29 Noiembrie 2010, orele 19
Studioul de Concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj Napoca
Str. I.C. Brătianu Nr. 25

Miercuri, 1 Decembrie 2010, orele 20
Sala de Concerte Dalles, Bdul. Nicolae Bălcescu Nr. 18, Bucureşti

Bilete la www.eventim.ro şi în librăriile Humanitas, magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, precum şi la Casa Serală a sălilor de concert.

Elevii şi studenţii au intrare liberă, în limita locurilor disponibile.

RISTO-MATTI MARIN


Pe scurt:

Pianist plurivalent, cu un bogat repertoriu ce cuprinde lucrări din sec. 17 şi până în prezent.
A studiat la Academia “Jan Sibelius” din Helsinki.
Master of Arts în 2004.
Titlul de Doctor va fi obţinut la finele anului 2010 cu o teză prrivind transcripţiile pentru pian.
Premiul al 3lea la Concursul Internaţional de Pian “Franz Liszt” de la Weimar.
Cinci CD cu lucrări pentru pian, din care patru distribuite internaţional.
Trei CD cu lucrări camerale alături de saxofonistul  Olli-Pekka Tuomisalo.
Apariţii la festivaluri importante din Finlanda.
Cronici entuziaste ale CD editate şi ale evoluţiilor de concert.

Risto-Matti Marin s-a născut în 1976 şi a obţinut titlul de Master of Arts la Academia de Muzică “Jan Sibelius” din Helsinki în 2004, ca student al profesorilor Erik T. Tawaststjerna şi Teppo Koivisto. A obţinut numeroase  premii întâi la concursuri din Finlanda, iar în 2003 a câştigat un important premiu la Weimar, la Concursul Internaţional de Pian “Franz Liszt”. A concertat cu Capela de Stat din Weimar, Orchestra Europeană de Tineret, Orchestra Sinfonică din Kuopio, Sinfonia Finlandia Jyväskylä dar şi alături de alte orchestre. A participat la numeroase festivaluri din Finlanda: Mänttä, Helsinki, Musica nova Helsinki, Festivalul “Timp pentru  Muzică” din Viitasaari, Bienala de la Tampere.

Cele cinci CD editate de Risto-Matti Marin prezintă o vastă paletă muzicală, de la baroc şi epoca romantică până la lucrări contemporane, şi au fost aclamate nu doar în Finlanda. De mare interes se bucură ediţia completă a poemelor sinfonice de Liszt în transcripţia pentru pian a elevului acestuia, August Stradal, care n-au mai fost editate până acum. Primul album a fost lansat la începului acestui an de Toccata Classics.

Risto-Matti Marin cântă frecvent cu saxofonistul Olli-Pekka Tuomisalo, cei doi muzicieni interpretând şi lansând pe disc în premieră numeroase compoziţii din repertoriul clasic finlandez pentru saxofon şi pian.

Pentru activitatea artistică dar şi pentru studiile doctorale pianistul a primit un sprijin financiar important din partea Fondului Cultural din Savo de Nord precum şi de la fundaţiile Pro Musica şi Alfred Kordelin.

Din 2005 Risto-Matti Marin lucrează la un doctorat în domeniul artei interpretative la Academia “Jan Sibelius”, pentru care susţine recitaluri şi dizertaţii având ca subiect transcripţiile pentru pian. Studiile doctorale vor fi încheiate la sfârşitul acestui an.